iTalent? IT will be fun! (ITWorks!) – Tabăra de IT și dezvoltare personală ediția a IX-a 21 -25 septembrie 2016, Bușteni

Înscrie-te acum într-o tabără unică în România: IT Will be FUN! De ce unică? Pentru că îmbină IT-ul (practice, hands-on) cu dezvoltarea personală, cu seminarii de leadership și cu dezbateri (debate + public speaking).

Este unică, este fun, este personală dacă putem spune așa. Indiferent dacă vei lucra(sau poate chiar lucrezi deja)  într-o companie sau ești un tânăr antreprenor, trebuie să știi cine ești, cum ești și ce capacități, poate încă nedescoperite, ai! Toți le avem și de multe ori nu le știm, sau nu avem curajul să le manifestăm.

Așadar:

–          Ești major?

–          Ești student/ absolvent al unei universități cu profil IT din România?

–          Ești pasionat de IT?

–          Vrei să te desoperi?

–          Vrei să cunoști tineri de vârsta ta și să îți creezi un networking de prieteni în toată țara?

–          Și, nu în utlimul rând, vrei să te și distrezi într-o  mini vacanță înainte să înceapă facultatea?

Dacă răspunsul este “DA” (și noi zicem că trebuie să fie) te așteptăm să te înscrii până pe data de 31 iulie ca să beneficiezi de o taxa preferențială de participare: doar 450 lei! Ce primesti (în afara celor de mai sus): cazare, 3 mese pe zi, participare la toate seminariile și programele “FUN” și…..premii! Multe și atractive…și pe bune!

Ca să vă convingeți, iată mai jos ce au spus cei care au participat la ediția anterioară:

Delia Elena: “Mi-a părut bine că am participat în această tabără. Workshopurile și-au atins scopul; cele tehnice au clarificat anumite noțiuni, iar cele de dezvoltare, deși nu credeam, mi-au schimbat  unele concepții despre carieră și echilibrul cu viața personală și timpul liber. Cu siguranță voi lua în considerare să mă mai înscriu și pe viitor.”

Ciurescu Mihaela: “Această tabără a însemnat pentru mine o experiență nouă, în urma căreia mi-am dat seama că am atât de multe de învățat în domeniul IT. Mi-au plăcut toate trainingurile și chiar cred că îmbinarea cunoașterii de sine cu partea tehnică a reprezentat o asociere reușită. Cel mai interesant mi s-a părut workshop-ul legat de crearea unui site în WordPress deoarece toți participanții au lucrat efectiv în acele 3 ore. De aceea, aș recomanda pe viitor mai multe traininguri care pun accentul pe partea practică (nu ar strica un curs de programare – ar fi foarte interesantă o introducere într-un limbaj de programare sau crearea unui program de bază).Totuși, și prezentările au fost destul de interactive și trainerii au fost deschiși la intrebări.”

Pentru mai multe testimoniale accesează: www.ibusiness.com.ro

Intră pe site-ul www.tabaradeit.ro sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/TabaradeToamna/ ca să fii la curent cu programul, cu speakerii și cu tot ceea ce te așteaptă frumos și “FUN” la Bușteni de pe 21 pe 25 septembrie! Dacă ai întrebări, noi îți răspundem îndata la: ioana.groseanu@ibusiness.com.ro sau Jessica.selby@ibsuiness.com.ro.

Program:

Ziua I – miercuri, 21 septembrie, ajungem la Bușteni (ne cazăm) și ne cunoaștem. Se numește în limbaj de team-building, ice-breaking, adică să spargem gheața între noi, să ne simțim bine și să ne distrăm puțin. Dincolo de IT să vedem cum suntem și ce potențial de viață avem, cu alte cuvinte să ne explorăm pe noi înșine și să ne descoperim!

– seara, cină și fun! Board Games Night – Vom comunica, vom juca jocuri de strategie și ne vom distra!

Ziua a-II-a – joi, 22 septembrie

1.   Tema dimineții  este “Pune mâna și lucrează”, adică un fel de “hands-on-lab”  dedicat tehnologiilor care ne-au schimbat și continuă să ne transforme viața:

  • Cloud, data center, big data, data  security, Internet of things (IoT), device-uri “smart”;

2. Continuăm cu un excelent program complementar cu tema: Știi să comunici? Să iei decizii? Să negociezi? Să-ți gestionezi optim timpul ? – Un atelier prin intermediul caruia participanții vor interacționa cu o echipă de specialiști care îi vor introduce în știința și arta comunicării, putând astfel să-și dezvolte abilitățile de comunicare prin intermediul unor exerciții practice și distractive.

3. Seara vom avea parte de multă distracție combinată cu puțină adrenalina la Escape Adventure Park. Toți aventurierii vor fi nevoiți să își manifeste latura  competitivă și ambițioasă pe traseele de cățărare.

Ziua  a III-a – vineri, 23 septembrie

1.     Tema dimineții: Web-ul nostru cel de toate zilele! Vei afla și vei învăța de la specialiști autorizați cum să îți faci un site de web, vei asista la un curs intensiv de WordPress, vei lucra și la final, vei realiza un site (având la baza o temă predefinită si, firește, vom da premii!

2.    Programul complementar: IT-ul, leadership-ul și antreprenoriatul, vom căuta în fiecare dintre voi liderul care așteaptă să fie descoperit. Vei afla de la profesioniști totul despre adevăratul tău potențial și toate răspunsurile la  provocărilor complexe cu care te confrunți la început de drum în cariera IT.

3. Nu uităm că suntem la munte și după prânz vom pleca într-o aventură pe traseul Bușteni – Cascada  Urlătoarea – Poiana Țapului. Întorși la pensiune, vom fredona melodiile care ne plac în cadrul serii de Karaoke.

Ziua a IV-a – sâmbătă, 24 septembrie

1.   Tema dimineții: Telecomunicațiile, mobilitatea, aplicațiile în contextul unei lumi globale aflate într-un proces continuu de digitalizare și provocările acestei transformări. Vom îmbina utilul cu plăcutul, descoperind Bușteniul la pas, vom merge în teren, pe trasee prestabilite și vom colecta cu ajutorul aplicațiilor mobile de GIS, o serie de date spațiale și informații ce vor fi integrate într-o aplicația web, realizând astfel o stațiune virtuală. Aplicațiile mobile vor consuma imaginile colectate anterior cu drona.

2.  Programul complementar: Cariera “powered” by IT: job – carieră – vocație, sursa motivației (trebuie – pot – vreau).

3. Seara, distracția va cunoaște cote maxime langa focul de tabara și cântecele de chitara.

Ziua a V-a – duminică, 25 septembrie : Avem festivitate! Diplome de absolvire, premii  și… cu tristețe plecăm acasă!

Echipa Tabaradeit

Lasa un comentariu