Privind în globul de sticlă: Raportul “Global Trends” pentru următorii 20 de ani

Odată la 4 ani, înainte de inaugurarea noului preşedinte American (sau de reinstalarea preşedintelui anterior), the National Intelligence Council din SUA dă publicităţii raportul numit “Global Trends”, care acoperă o periodă de până la 20 ani în care se anunţă principalele tendinţe globale din punct de vedere tehnologic, economic, social şi politic. Desigur că nu este vorba de a privi într-un glob de cristal, ci este vorba de un studiu aprofundat care ţine cont de evoluţii, statistici, predicţii şi cercetări de piaţă ale unor analişti de renume în domeniile lor, ale unor savanţi şi cercetători şi care trasează liniile mari în care se vor îndrepta lucrurile şi, mai ales, cum se vor schimba acestea într-o generaţie. Raportul are rolul de a modela şi ghida politicile americane atât în plan intern cât şi în plan internaţional la nivelul gândirii strategice a SUA.

Şi, fireşte, să începem prin a da Cezarului ceea ce îi aparţine, adică să începem cu impactul tehnologiei (AI, drone, comunicaţii, mobilitate, transformarea digitală, I-o-T etc.), asupra întregii vieţi. Aşadar, până în 2035 deja dezvoltatorii au învăţat cum să automatizeze foarte multe tipuri de ocupaţii, investiţiile în AI şi în robotică vor disloca mase mari de muncitori cu toate consecinţele sociale şi politice care decurg de aici. Cu toate că lumea va fi din ce în ce mai conectată – spune raportul – diferenţele (între diferite categorii de oameni, între ţări şi zone) vor creşte şi vor avea un impact major în creşterea naţionalismului şi populismului în diferite ţări şi zone ale globului. Raportul din acest an se concentrează foarte mult asupra provocărilor şi pericolelor în creştere care, ca un fel de ironie a sorţii, sunt potenţate tocmai de avansurile tehnologiilor şi de utilizarea acestora. Raportul chiar dă şi exemple de câteva “breaking news” din diferite zone ale planetei! De pildă, spun autorii, iată o posibilă ştire din … să zicem 20 mai 2019 (deci nu foarte departe în timp): “Mexic a interzis utilizarea dronelor private după ultima încercare de asasinat a…” şi, o altă ştire din 2032 (data o puneţi dvs.), care ne spune că “ Fondul Monetar Internaţional declară că rata de creştere a economiilor africane a depăşit-o pe cea a Asiei!”… Şi ştirile pot continua, dar, dincolo de senzaţional, raportul trage câteva semnale de alarmă.

Marile oraşe (Megalopolisurile) se vor scufunda (deja sunt semnale în acest sens), rezervele de apă potabilă se vor diminua şi pământul arabil va fi secătuit de minerale şi resurse pentru a mai produce recolte viabile. Apa (şi nu resursele energetice) va fi cea mai acută problemă cu care se va confrunta omenirea în următoarele decade. Marcia McNutt, preşedinta Academiei Americane de Ştiinţe, afirmă că societăţile, comunităţile şi ţările ar trebui să fie foarte atente cu această problemă a apei şi să o adreseze corespunzător printr-un consum mult mai raţional şi prevăzător.

Suzanne Fry, Director of the Strategic Futures Group din cadrul National Intelligence Council, spune că avansurile tehnologice şi ştiinţifice precum şi mediile de comunicare de larg acces “vor constitui premisele ca indivizi de oriunde să devină practic terorişti, să construiască orice fel de arme de distrugere în masă şi să declanşeze oricând un armaghedon”. Şi aceasta, deja se întâmplă…

Raportul mai aduce în atenţie şi schimbările climatice cu efect uneori devastator asupra economiei, oamenilor şi comunităţilor.

Desigur că raportul este foarte detaliat şi, cum spuneam şi mai sus, este un document, la care au contribuit minţile cele mai luminate din diferite domenii, care să stea la baza strategiei americane pentru următorii ani. Analiştii au tras concluzia că raportul din acest an este destul de pesimist în toate planurile şi că nu se prea văd raze de optimism în nici o secţiune. Dar, tocmai acesta este şi rolul unui astfel de raport alcătuit din timp astfel încât pe baza lui, şi odată însuşite temele şi temerile majore, să se ia măsuri în consecinţă. Şi tehnologia (tehnologiile de fapt) au doua faţete: folosite în sensul bun ajută, iar în celălalt sens pot crea pericole greu de estimat. Şi aici exemplele sunt numeroase şi cred că nu mai are rost să le enumăr.

Bineînţeles că am schiţat doar câteva idei majore din ceva foarte amplu şi profesionist. Ideea este că, iată, în SUA, există aceste think tank-uri la care contribuie numele cele grele din diferite domenii şi care furnizează celor care conduc naţiunea un material care înseamnă baza de la care pornesc strategiile şi politicile naţionale şi globale. Nici nu îndrăznesc să duc ideea mai departe…

Mihaela Gorodcov

Lasa un comentariu